Cum s-a schimbat viața ”Călăului de pe baltă”. Milionarul celebru în lumea fotbalului care trăia în lux este sărac lipit. ”Vorbește cu extratereștrii”

Publicat: 15/05/2024, 07:00
Actualizat: 15/05/2024, 12:49

Cândva, Alexandru Rădulescu avea o avere considerabilă și era foarte respectat, prin prisma funcției de președinte al Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori (AFAN). Acum, el duce o viață care nu are nimic în comun cu vremurile când locuia într-un duplex de lux pe malul Lacului Snagov.

  • Fostul șef al sindicatului fotbaliștilor din România a împușcat mortal, în 2006, un tânăr de 29 de ani, care se scălda într-o baltă pe care Rădulescu o administra în comuna Văcărești.
  • Crima i-a adus titulatura de ”Călăul de pe baltă” și o pedeapsă cu închisoarea de 23 de ani, din care a stat închis doar 11 ani, fiind eliberat condiționat în decembrie 2017.

Alexandru Rădulescu a ajuns acum, la 72 de ani, la sapă de lemn, după ce fosta soție i-a luat toată averea. Locuiește într-o căsuță sărăcăcioasă din comuna sa natală, care le-a aparținut părinților săi, iar singurele care i-au întins o farfurie de mâncare după ce a rămas fără nimic au fost fiicele sale din prima căsătorie.

Fostul șef al sindicatului fotbaliștilor are și mari probleme de sănătate: i-a fost amputat un picior, nu mai vede bine, fiind supus unui transplant de cornee, și suferă de demență. Apropiații spun că fostul șef al AFAN are halucinații, încă se crede milionar și uneori ”vorbește cu extratereștrii”.

Închisoare pentru împușcarea unui tânăr cu o armă de vânătoare

Un caz înfiorător petrecut în vara anului 2006 a îngrozit opinia publică. Costin Rădulescu, un tânăr absolvent al Seminarului Teologic, în vârstă de 29 de ani, a fost ucis cu o armă de vânătoare, în urma unui conflict cu fostul om de fotbal Alexandru Rădulescu.

Într-o zi toridă de vară, Costin și soția sa, Alexandra, care erau căsătoriți de puțin timp, au mers împreună cu doi vecini să facă o baie în Lacul Doi, din satul Bunget, comuna Văcăreşti, administrat de Alexandru Rădulescu.

Drama a plecat de la o dispută între fiul vitreg al lui Rădulescu, Bogdan Caba, și tinerii care se scăldau în lac. După un schimb de replici mai acide, Caba i-a relatat cele întâmplate tatălui său vitreg, care, aflat sub influența băuturilor alcoolice, nu a ezitat, a luat arma de vânătoare și s-a dus pe baltă ca să îi pună la punct pe ”intruși”.

Cu pușca în mână, Alexandru Rădulescu i-a somat să plece de pe balta privată. Costin a urcat în mașină, moment în care Alexandru Rădulescu a lipit arma de geamul autoturismului și l-a împușcat în cap și în gât, răni care i-au fost fatale. Costin s-a stins din viață două săptămâni mai târziu, pe un pat de spital.

Fostul șef al Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori a fost condamnat la 23 de ani de pușcărie. Încadrarea faptei lui Alexandru Rădulescu a fost stabilită la „uz de armă letală fără drept, omor calificat şi lovire sau alte violenţe”.

Instanța a stabilit ca Rădulescu să plătească și despăgubiri morale de 62.500 de euro, respectiv despăgubiri materiale pentru părinții victimei în valoare de 18.000 de euro, câte 2.000 de lei pentru cei doi tineri care însoțeau victima, 51.000 de lei despăgubiri civile pentru Spitalul Clinic de Urgență București, reprezentând spitalizarea lui Costin Rădulescu, 50.000 de lei cheltuielile avocatului Alexandrei Rădulescu (soția lui Costin Rădulescu) și 6.500 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Alexandru Rădulescu, fost șef al Asociației Fotbaliştilor Amatori și Nonamatori, a stat 11 ani după gratii pentru crima comisă pe balta din satul Bunget (Foto: Mediafax)

După 11 ani în care a fost închis la Penitenciarul de Maximă Siguranță Mărgineni, din comuna I.L. Caragiale, Alexandru Rădulescu a fost eliberat condiționat, pe 28 decembrie 2017. În anii în care a stat după gratii, și-a pierdut întreaga agoniseala de-o viață, după ce și-a trecut toate bunurile pe numele celei de-a doua soții. Alexandru Rădulescu a vrut să-și pună astfel averea la adăpost, dar femeia a intentat divorț când încă acesta se afla în închisoare. Cei doi fuseseră cununați de Cornel Dinu.

Apropiații fostului om de fotbal spun că, printre alte bunuri, Rădulescu ar fi rămas fără duplexul de lux pe care-l deținea pe malul Lacului Snagov și o casă situată în zona Moșilor, evaluate la câteva milioane de euro. El ar mai fi pierdut un autoturism de lux, dar și mai multe milioane de euro, pe care le avea în conturi.

”Nu l-a mai primit nimeni, nu a mai avut casă, nu a mai avut masă”

Când a ieșit din pușcărie, Alexandru Rădulescu s-a trezit efectiv pe drumuri, după ce fosta soție nu l-a mai primit în duplexul din Snagov. A locuit o perioadă în Târgoviște, cu banii primiți în urma unui proces pe care l-a câștigat, dar și-a epuizat repede resursele financiare.  Cum nu mai avea niciun venit, s-a văzut nevoit să se întoarcă în comuna Dragodana, județul Dâmbovița, în casa care le-a aparținut părinților săi.

Pe vremea când era milionar, Rădulescu nu a investit însă nici un leu în locuința în care a copilărit, astfel că acum căsuța extrem de modestă este foarte degradată.

După cele întâmplate, odată cu trecerea anilor, prietenii care roiau în jurul lui pe vremea când numele său se bucura de notorietate au dispărut unul câte unul. Astfel, singurele care i-au întins o mână de ajutor au fost fiicele sale din prima căsnicie, în ciuda faptului că, după ce s-a recăsătorit, acesta le-a neglijat și s-a dedicat exclusiv noii sale familii.

Acum, Rădulescu trăiește din pensia de invaliditate de gradul I și se află în grija Laurei, una dintre cele două fiice ale sale. În exclusivitate pentru Gândul, Laura Rădulescu, care este asistentă medicală, a vorbit despre încercările grele prin care a trecut tatăl său după ce a ieșit din închisoare, dar și despre calvarul pe care-l trăiește ea însăși, după ce acesta a fost diagnosticat cu demență.

”Aici au stat părinții lui, bunicii noștri. Eu am lucrat în Anglia, iar când m-am întors în țară, exact în anul în care a fost el eliberat, am venit să stau cu bunica. Era singură și a dorit să vină cineva în curte, avea o vârstă înaintată. Am venit eu, neștiind că el o sa vină peste un timp și o să rămână aici. Noi am avut contact cu el, dar nu ne-a ajutat cu nimic important. Nu zic că nu ne-a luat ceva dulce sau o haină pe noi, dar la valoare destul de mică, nu ca un părinte.

Nu l-a mai primit nimeni, nu a mai avut casă, nu a mai avut masă, n-are o pensie de pe urma a ce a muncit, nu are absolut nimic. Nu a avut nici măcar buletin, a trebuit să îl iau în spațiu ca să intre cumva în rândul lumii, ca să pot să iau o rețetă de la medic, pentru că nu aparținea de nimic”, a spus, pentru Gândul, Laura Rădulescu, care locuiește într-o casă pe care a ridicat-o în aceeași curte.

”El crede că este milionar, că are casă și afaceri la București”

Problemele mari de sănătate pe care fostul om de fotbal le-a avut în ultimii ani s-au suprapus cu firea sa dificilă, ceea ce a făcut ca îngrijirea lui să fie o adevărată provocare pentru fiica sa. În urmă cu mai mulți ani, Alexandru Rădulescu a făcut un AVC, care l-a pus la pământ, el suferind și de diabet.

Fostul milionar și om de fotbal locuiește acum în casa părintească, ajunsă în paragină (Foto: Gândul)

Medicii i-au amputat un picior și nu mai vede bine, el suferind și o intervenție de implant de cornee la un ochi. Situația s-a înrăutățit de când acesta a fost diagnosticat și cu o boală psihică.

Potrivit apropiaților, pe fondul afecțiunii de care suferă, are impresia că este încă un afacerist milionar și le cere acestora să-l lase să plece la casa lui din București.

Uneori, halucinațiile de care suferă ating cote alarmante: i se pare că vede extratereștri și ”discută” cu ei.

”Îmi este foarte greu cu el, are și o demență, este senil. Vorbește cu extratereștrii, ne-a spus că a văzut un șarpe în pat. El crede că este milionar, că are casă și afaceri la București, spune că vrea să se întoarcă la casa lui și că este sechestrat. Delirează. Când este lucid, se vede că este un om cult, că are cultură generală.

Am vrut să îl internăm la azil, pentru că am considerat că unui un om ajuns la vârsta lui și cu problemele pe care le are, acolo i se acordă o anumită îngrijire, este cineva permanent cu el, dar nu vrea. Cine a venit sa aibă grijă de el, nu a vrut să stea mai mult de două-trei zile, pentru că este un om dificil, este învățat să aibă un trai cu bani, cu servitori, să zic așa. Nu prea acceptă pe nimeni în afară de mine. Avem și noi viața noastră, serviciile noastre, dar am fost crescute să ne respectăm părinții și să le dăm o farfurie de mâncare și o cană de apă atunci când este nevoie”, a povestit fiica lui Alexandru Rădulescu.

”Nu i-a dat absolut nimic din munca lui de atâți ani”

În momentele de luciditate pe care le are, fostul șef al AFAN încă speră că fosta soție îi va înapoia o parte din averea pe care a trecut-o pe numele ei. Familia lui chiar s-a gândit la posibilitatea de a recupera în instanță o parte din bunuri.

”Nu poate să accepte ce s-a întâmplat cu fosta soție, că i-a luat tot. O să încerc și un proces împotriva ei. Indiferent că el i-a dat procură că poate să vândă, acolo scrie în favoarea lui, și la cel mai bun preț, și cu cotă parte.

Ceea ce a vândut a aparținut amândurora, nu doar ei, că au fost căsătoriți 20 și ceva de ani, dar el nu a primit nici măcar un leu și asta înseamnă furt. Tu nu ai respectat procura pe care ți-am dat-o eu, nu te dau în judecată pentru că ai vândut, OK, ai făcut-o cu acordul meu, dar unde este partea mea? Nu i-a dat absolut nimic din munca lui de atâți ani. Și unui câine, dacă îl crești, tot îi dai o felie de pâine. Eu am procură de la tata să îl reprezint în instanță și oriunde”, a adăugat Laura Rădulescu, în timp ce pe fundal se aude un televizor, dat la volum mare.

De când viața l-a coborât de pe piedestalul de milionar, iar boala l-a imobilizat într-un scaun cu rotile, Alexandru Rădulescu se uită foarte mult la televizor. Doar așa își mai vede prietenii celebri alături de care, în vremurile bune, petrecea până în zori.


CITEȘTE ȘI:

Cum s-a transformat ucigașul din Timișoara dintr-un tânăr „cuminte” în CĂLĂU? Tudorel Butoi, expert criminalist: „Un conflict major”

Noi imagini șocante cu crima de la Padina. Cum s-a desfășurat ATACUL DECISIV declanșat de fiii vrăjitoarei Sidonia

Claudia Voicu
Absolventă a Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”, și-a început cariera ca prezentator de știri radio, apoi s-a îndreptat către mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cum va fi vremea până la Crăciun? Meteorologii au anunțat ce temperaturi vom avea